Zimbrăria Neagra Bucsani


 
"Zimbrăria Neagra ''din cadrul Ocolului silvic Bucşani, în judeţul Dâmboviţa, este situată la mai puţin de 80 de kilometri de Bucureşti,  la 30 de kilometri de mun. Târgovişte si 35 Km fata de mun. Ploiesti.
"ROBOKAP".
În Rezervaţia Neagra Bucsani, in luna mai 2010 exista un numar  de 35 de zimbri, 16 masculi şi 19 femele, ce trăiesc pe 166 de hectare de pădure. Toate cele 35 de animale au fost botezate cu nume care încep cu "RO". In anul 2014, exista un numar de 49 de exemplare, din care 25 de masculi si 24 de femele. 
  Zimbrăria Neagra s-a înfiinţat în 1983, cu scopul adaptării speciei în zona de câmpie a acestui animal. În 1983, au fost aduşi la Bucşani 18 zimbrii din ţară, dar şi câteva exemplare din străinătate. "După 1995, scopul zimbrăriei noastre a fost de înmulţire şi transfer al zimbrilor către celelalte rezervaţii.

PUTERNIC. -. "La maturitate, după 7-8 ani, zimbrul cântăreşte intre 800 -1100 Kg, iar  femela în jur de 500 -700 Kg.
Chiar dacă trăieşte în captivitate, zimbrul este un animal mândru şi sfios, căruia nu îi place să se apropie prea mult de oameni.


Zimbrul a dispărut de pe teritoriul actual al României în secolul 19, datorită vânării lui în exces şi a scăderii drastice a fondului forestier. În 1958, ţara noastră a importat câteva exemplare din Polonia, care au fost duse la rezervaţia de la Haţeg. În afară de Haţeg şi Bucşani, în România mai sunt două rezervaţii de zimbri: la Dragoş Vodă (Neamţ) şi la Vama Buzăului (Braşov).


TARIFE - Biletul de intrare în rezervaţie este de doar 2 lei pentru copii si 4 lei pentru adulti, iar cea mai bună oră de vizită este dimineaţa, pe la ora 10, când zimbri vin să mănânce suplimentele de hrană.

Pentru cei care vor să petreacă mai mult timp în natură, în apropierea zimbrilor, pot închiria o cabană de 12 locuri chiar lângă rezervaţie cu 500 lei pentru 24 de ore.


UTIL PENTRU TURIŞTI!

TRASEU. Din Bucureşti, se poate ajunge la Bucşani prin Buftea, Butimanu, Bilciureşti, Băleni sau pe drumul spre Târgovişte (apr. 70 Km). Click pt. calcul traseu.


Merită efortul de a petrece o zi în mijlocul naturii, pentru a admira aceste puternice animale !!!

Informatii Ocolul Silvic Bucşani Tel. 0245 235260, mobil Oprea Daniel 0769.432142


Identificare Zimbraria Neagra Bucsani


 




Video zimbrul (video)