Istoric

Istoricul teritoriului administrativ şi al localităţilor componente

 

Satul BUCȘANI

După cum este dovedit în anumite documente cât şi în izvoarele existenţei comunităţii, Bucsani îşi poate afla etimologia în cuvântul BOCŞĂ (din maghiarul “boksa”) ce denumeşte cuptorul în care se ardeau lemnele din esenţă tare pentru a se fabrica mangalul. Chiar daca există puţine atestări documentare privind fabricarea mangalului în această zonă, meşteşugurile legate de lemn cât şi existenţa pădurilor din arealul comunei vin ca argument care să susţină această etimologie.

Mai există şi o legendă locală conform căreia denumirea satului ar veni de la numele ciobanilor Ifieş şi Vasiie Bucşa aşezaţi pe la 1825 pe moşia principesei Cleopatra Trubeţkoi, însă numai vechimea satului infirmă această ipoteză.

Prima atestare documentară a satului Bucsani vine din 29 aprilie 1453 de la diecii cancelariei domneşti din Târgovişte care au scris intr-un hrisov daniile pe care domnul Vladislav II Basarab le face Mănăstirii Bolintin de lângă Bucureşti.

Satul Bucsani apare menţionat în numeroase documente în secolele următoare, după cum au fost adunate şi însumate în cartea “Monografia comunei Bucsani. 555 de ani de la atestarea documentară” a domnului Ion Băncilă.

Satul HĂBENI

Este un sat construit în vecinătatea moşiei Racoviţa, în locul unde îşi avea casa Ion Dorobanţu, în acelaşi perimetru unde locuiesc astăzi urmaşii lui, numiţi tot Dorobanţu. Este posibil ca acest Dorobanţu să fi primit privilegii şi să fi fost scutit de dări cum se obişnuia, deoarece a slujit ca soldat în armata domnească.

Atunci Hăbeni şi-ar afla etimologia în cuvântul “ohabă” (din slavonă), cuvânt care denumea în legislaţia munteană medievală imunitatea boierească, sau moşie scutită de dări, inalienabilă.

Prima atestare documentară a localității apare în 1832, când moșia Hăbeni apare la Mănăstirea Nucet.

În 1864 au fost împroprietăriți pe moșiile Racovița a lui Scarlat Nicolae Ghica și Hăbeni a Mănăstirii Nucet, 200 de țărani, astfel satul mărindu-și structura.

Satul RACOVIȚA

Cel mai vechi sat al comunei, Racovița, este atestat documentar pentru prima dată, la 1 august 1451 prin hrisovul scris de Vladislav II Basarab care întărește jupânului Mihai satele Siliștea Amara, Tătarii, Vodnozul, Rușii (Băleni) și Racovița, pe care le scutește de slujbe și dăjdii.

Etimologia acceptată a numelui este cea consemnată de lingvişti: rakov (slavonă) care înseamnă “de rac” şi sufixul “iţă”. Numele a fost mai întâi al apei, de unde sensul cuvântului racoviţa – bogat în raci, iar mai apoi al aşezării de pe lângă apă. Ca şi la Bucşani, şi aici există mai multe legende locale conform cărora satul s-ar fi format pe la 1750 pe moşia Nuceteanca sau la 1864 prin delimitarea terenurilor trasă cu plugul sau ca numele satului vine de la familia Racoviţa, care ar fi avut aici moşie, conac şi heleşteu în secolul XVIII. Dar istoria documentară infirmă încă o dată aceste lucruri, arătând că satul este mai vechi şi nu a fost găsit nici un document despre familia domnitoare Racoviţa.

Racoviţa a fost sat cu proprietari boieri din familia Băleanu, din care îl menţionăm pe Udrea Băleanu care a fost unul din cei mai de seamă dregători ai lui Minai Viteazul şi care a fost numit comandant al armatei muntene în campaniile dintre 1595-1598.

Satul RĂȚOAIA

Prima menţiune documentară despre satul Răţoaia apare la 27 august 1624, în acelaşi document în care domnul Alexandru Coconul îi întăreşte lui Hrizea mare vistier, comuna Bucşanii de Jos, care includea şi satul Clanţa. Întrucât alt sat cu acest nume nu mai exista în alte zone, putem afirma ca în document este vorba despre actualul sat Raţoaia.

Numele aşezării este oiconim venit de la toponimul raţă (loc cu raţe). Probabil schimbarea numelui din Clanţa în Răţoaia s-a produs în epoca modernă, când locuitorii satului aduceau venituri bune din această ocupaţie, în gospodăriile lor menţionându-se un număr mare de păsări la sfârşitul secolului XIX.

În 1872, Rățoaia devine sat al comunei Hăbeni. Cea mai îndelungată stăpânire a satului, inclusiv în secolul XIX, o deţine Mănăstirea Nucet, după cum este dovedit în mai multe documente, statistici sau cartagrafii. Nu se pot spune foarte multe despre acest sat, ţinând cont că în cele câteva monografii ale judeţului Dâmboviţa, acesta nu apare menţionat decât ca parte componentă a comunei Bucşani.

Comuna Bucşani ăi satele componente apar în numeroase documente cartografice realizate mai ales după sec XVIII, începând cu Harta stolnicului Constantin Cantacuzino și terminând cu reprezentările grafice cuprinse în PUG-ul localităţii si hărţile topografice militare din deceniile 7 si 8 ale secolului XX si primul deceniu al secolului XXI.

Satele Bucşani, Hăbeni şi Racoviţa au fost organizate administrativ ca structuri teritoriale de sine stătătoare intrate în plasa Dealu, aşa cum sunt menţionate în cartagrafiile din anii 1810-1838. La 1 ianuarie 1871 comuna Bucşani deţinea un număr de 1470 locuitori, iar comuna Hăbeni, cu satele Racovița și Hăbeni , deținea 950 de locuitori.

La 1912, comuna Bucșani avea satele Bucșani și Rățoaia, iar comuna Hăbeni avea satele Hăbeni și Racovița și ambele comune aparțineau adminstrativ de plasa Bilciurești.

În anul 195, comunele Bucșani și Hăbeni au fost incluse în Raionul Târgoviște.

În anul 1968, toate cele patru sate sunt reunite în comuna Bucșani, care de atunci și până în prezent are aceeași suprafață – de 5.809 ha, repartizată pe sate astfel:

Denumire sat	Suprafață (ha)
Sat Bucșani	3.055 ha
Sat Hăbeni	648 ha
Sat Racovița	1.100 ha
Sat Rățoaia	1.006 ha
Total comuna	5.809 ha